Viorel Tudose se întoarce la FC Argeș
Patronul Getica 95 dorește să se alăture clubului favorit, într-un moment mai greu.
Viorel Tudose a declarat pentru ProSport că intenționează să revină alături de FC Argeș în calitate de sponsor, de această dată fără a mai pune condiția de a deține un procent din clubul argeșean.
„Am stat și m-am gândit mult mai bine, am apucat să vorbesc între timp și cu Dani Coman, iar durerea lui Dani este foarte mare.
Am discutat cu el și mi-am dat seama că nu trebuie să îl las la greu. Dani Coman este un luptător, dar unde sunt doi puterea crește. Sunt decis să revin la FC Argeș fără niciun fel de pretenții. Revin necondiționat doar ca să demonstrăm că nu trebuie să ne lăsăm călcați în picioare și FC Argeș poate să se lupte și cu astfel de probleme. Urmează să mai discut încă o dată cu Dani săptămâna viitoare, dar îi voi comunica și domnului prima Gentea decizia mea. Nu am nevoie de nicio funcție de vreun mare conducător, nu am nevoie să fiu eu acționarul majoritar, doresc doar să revin la FC Argeș și să facem împreună o echipă puternică. Nu trebuie să acceptăm să ne lăsăm călcați în picioare. Toți care iubim acest club trebuie să fim o singură familie și să ne dăm mâna pentru binele lui FC Argeș.
M-am interesat și eu mai devreme și am aflat totuși că acea intenție a mea, ca meciul cu Petrolul să se rejoace, nu are niciun suport legal. Însă, domnule Vassaras, a venit vremea să ne lași și să pleci din fruntea CCA. Trebuie să răspunzi pentru situația asta. Acel Petrescu nu are niciun fel de scuze pentru ceea ce i-a făcut lui FC Argeș. Această echipă este echipa marelui nostru Nicolae Dobrin și nu trebuie să acceptăm să fie călcată în picioare. Vă repet: doresc să revin la FC Argeș si să contribui și eu construcția proiectului condus de Dani Coman. Și, v-am spus și mai devreme: nu voi pune niciun fel de condiții pentru a se perfecta revenirea mea la FC Argeș”, a spus Viorel Tudose, pentru ProSport.ro

